Post by diurpaneus on Aug 28, 2008 10:31:38 GMT -5
De la Victor Roncea pentru cei care vor sa cunoasca adevarul:
Vecernje Novosti
In timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei
Un ministru roman a salvat flota aeriana civila a Iugoslaviei
Zilele trecute, revista belgradeana "Vecernje Novosti" a publicat un amplu articol despre felul cum au fost puse la adapost in Romania, la Bucuresti, avioanele de linie iugoslave. Intre altele, autorul articolului, Dragan Vujicici, relateaza cu lux de amanunte ca in afacere a jucat un rol central si un ministru roman al carui nume il trece sub tacere la cererea acestuia. De asemenea, totul s-a petrecut fara stirea lui Slobodan Milosevici. In fine, nu e deloc exclus ca operatiunea sa se fi desfasurat cu acceptul tacit al SUA. De notat ca si Irakul si-a adapostit in Iran avioanele civile inaintea Razboiului din Golf din 1991. "Vecernje Novosti" scrie, intre altele, ca, la Belgrad, putini au auzit despre Donald Banker, probabil cel mai cunoscut profesor de drept aeronautic de la Universitatea Concordia/McGill din Canada. Despre Goran Crljen, pilot, directorul de azi al flotei liniilor aeriene iugoslave (JAT), au auzit mai multi, el este cunoscut pe toate aeroporturile lumii, iar "elita aeronautica" locala il invidiaza putin, pentru ca timp de opt ani (1987-1995) a efectuat zboruri pentru "Emirat Airlines", fiind pilotul personal al seicului Ahmed bin Rashid Maktuma din Emiratele Arabe Unite, unul dintre cei mai bogati oameni din lume. Al treilea personaj este un ministru roman al carui nume nu-l vom pomeni, deoarece aceasta a fost dorinta sa. Toti trei sunt eroii salvarii flotilei de avioane JAT in timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei din 1999, despre care se stia prea putin pana acum. "Povestea a inceput, de fapt, in prima zi de bombardamente: in noaptea de 24 spre 25 martie 1999, cand pe pista aeroportului civil Surcin (de langa Belgrad) a aterizat locotenent-colonelul Bata Kulacin cu un MIG 29 ciuruit. Nu a putut sa aterizeze pe aeroportul militar Batainita (de langa Belgrad), si a venit la Surcin" - isi incepe istorisirea Goran Crljen. "Fireste, nimanui nu i-a dat prin cap sa ceara ca MIG-ul sa fie indepartat de pe pista. Lucratorii de la JAT au acoperit avionul militar cu aripile avioanelor civile, si acel MIG VJ nr. 18-110 a supravietuit celor doua bombardamente asupra hangarului Ministerului iugoslav de Interne, declansate la inceputul lunii aprilie. A urmat briefingul NATO, de la Bruxelles, din 19 aprilie 1999, in cadrul caruia Jamie Shea (purtatorul de cuvant al Aliantei - n.n.) a aratat o inregistrare prin satelit in care se vedea clar ca lumina zilei o aripa a MIG-ului. NATO a tras atunci concluzia ca aeroportul civil Surcin este "o tinta militara legitima", deoarece ascunde un avion de lupta, iar lovirea acestui obiectiv devenea o chestiune de zile sau chiar ore. "Daca acum ne lovesc aeroportul, nu vom mai avea niciodata nici o companie aeriana, nici avioane", i-am spus raposatului director al JAT, Zika Petrovici (ucis la 26 aprilie 2000, intr-un atentat, chiar in fata vilei sale). "Si ce ne facem?", mi-a raspuns el, tot printr-o intrebare. JAT a transmis o circulara tuturor tarilor din jur, cu rugamintea de a accepta transferul flotilei pe aeroporturile acestora. Nici una nu ne-a dat un raspuns. Apoi Ministerul de Externe al Serbiei a fost cel care a transmis o circulara tarilor vecine cu aceeasi rugaminte, dupa care ne-a anuntat: "Nimeni nu vrea sa discute cu noi". Pe Don Banker, un profesor renumit din Canada, l-am cunoscut la Abu Dhabi, unde a lucrat pe un post de consilier, si asa am devenit prieteni. In a treia zi de la declansarea bombardamentelor, pe 27 martie, i-am telefonat si l-am intrebat daca zicala potrivit careia pilotii din toate statele trebuie sa fie frati si sa se ajute este valabila si in Balcani. De fapt, profesorul Banker mi-a povestit odata ca l-a ajutat pe un ministru roman, facilitandu-i fiului acestuia studiul limbilor straine la o universitate din Canada. De aceea l-am intrebat fara ocolisuri daca acel roman ii poate intoarce serviciul facandu-ne noua un serviciu. Doua ore dupa aceea discutie din 27 martie ne-a parvenit un e-mail, trimis conspirativ de la Bucuresti, prin care eram anuntati ca putem conta pe aeroportul lor. Acel e-mail, de-acum vechi de 20 de zile, reprezenta toata speranta noastra de a salva avioanele. Deci un e-mail conspirativ si solidaritatea soimarilor erau singurele lucruri pe care putea conta JAT in aprilie 1999, iar despre toate acestea stiau numai profesorul canadian si ministrul roman. Despre acest plan nu stia nimic nici Slobodan Milosevici, nici altcineva de la putere care nu avea legatura cu aeronautica. Directorul JAT, Zika Petrovici, a aprobat aceasta incercare disperata de a salva avioanele civile, iar generalul Branislav Petrovici, comandantul Apararii Antiaeriene, a promis ca va aranja ca "ai nostri" sa nu traga asupra avioanelor. Urma sa zburam pe 28 aprilie, dar, inainte de decolare, ne-a venit avertismentul de la generalul Petrovici ca nu toate unitatile au fost avertizate despre traseu". "Am convenit atunci sa amanam totul pentru 29 aprilie, la ora 14. Eu am zburat primul, cu un Boeing 727. In spatele meu s-a aflat un DC 10, apoi un alt 727, si asa mai departe. In acea zi a decolat jumatate din flota si in sapte minute a patruns in spatiul aerian romanesc. Nimeni nu a tras asupra noastra. Cand am aterizat la Bucuresti, in spatele nostru pornisera americanii cu elicopterele Apache. Nu intelegeau ce se intampla. A doua zi, la aceeasi ora, a decolat restul flotei, care, in 7 minute, a intrat in spatiul aerian al Romaniei. Astfel, 17 avioane ale JAT au ajuns la Bucuresti, spre mirarea intregului establishment politic romanesc. Dupa ce au salvat avioanele, "soimarii" de la JAT s-au intors pe aeroportul Surcin. Pana la sfarsitul bombardamentelor au ascuns si protejat cu succes MIG-ul 29 lovit in primele zile". Milosevici n-a stiut nimic "Seful de atunci al statului iugoslav, Slobodan Milosevici, nu a stiut ce facem noi cu flotila, iar ziua aceea de 29 aprilie l-a speriat de-a dreptul, se pare. Mi s-a spus ca atunci cand au pornit motoarele avioanelor noastre pe Surcin a facut o criza. L-a intrebat pe generalul Spasoje Smiljanici cine ataca. Nici acest general nu avea habar ca noi ne luam zborul spre Romania, si l-a aratat cu degetul pe generalul Petrovici. Raposatul nostru director, Zika Petrovici, nu ne-a povestit niciodata prin ce a trecut atunci". "Pe politicianul roman - specialist in domeniul aeronauticii - care ne-a asigurat logistica pentru aterizarea la Bucuresti l-am cunoscut dupa bombardamente. El nu ne-a asteptat pe aeroport, in 1999, din motive personale. Mai tarziu, la Belgrad, mi-a spus ca personal a fost "miscat" de doua lucruri: de faptul ca a fost rugat sa intervina de catre Don Banker si de faptul ca fiul sau (acum avocat in Romania) i-a spus: "Tata, daca poti, te rog ajuta-i pe sarbi". Restul a facut pe raspunderea sa. Propunerea de a fugi in Romania a venit din partea mea. Raspunderea a fost tot a mea, deoarece "legatura" mea ne astepta la Bucuresti. Nu am mai avut niciodata o zi grea precum cea din 28 aprilie 1999, cand nu am putut decola. Am venit acasa dupa geanta de voiaj si am vazut ca sotia mea s-a imbolnavit de gripa. Cand am iesit pe usa, cu geanta in mana, am vazut cum lesina in timp ce il lua in brate pe fiul nostru de un an. Eu am pornit spre aeroport, iar ea spre spital, copilul ramanand cu o cumnata. Pe pista incepusera sa soseasca si ceilalti colegi. Cei mai experimentati. Aveau figuri serioase, de inmormantare. Toti fusesera anuntati despre ce se intampla cu doar o ora mai devreme. Totul trebuia sa ramana in cel mai mare secret. Venisera ca pentru un zbor obisnuit. Cand am aterizat cu totii cu bine la Bucuresti, am inteles ca aceea a fost cea mai frumoasa zi din viata mea."
Sursa
Vecernje Novosti
In timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei
Un ministru roman a salvat flota aeriana civila a Iugoslaviei
Zilele trecute, revista belgradeana "Vecernje Novosti" a publicat un amplu articol despre felul cum au fost puse la adapost in Romania, la Bucuresti, avioanele de linie iugoslave. Intre altele, autorul articolului, Dragan Vujicici, relateaza cu lux de amanunte ca in afacere a jucat un rol central si un ministru roman al carui nume il trece sub tacere la cererea acestuia. De asemenea, totul s-a petrecut fara stirea lui Slobodan Milosevici. In fine, nu e deloc exclus ca operatiunea sa se fi desfasurat cu acceptul tacit al SUA. De notat ca si Irakul si-a adapostit in Iran avioanele civile inaintea Razboiului din Golf din 1991. "Vecernje Novosti" scrie, intre altele, ca, la Belgrad, putini au auzit despre Donald Banker, probabil cel mai cunoscut profesor de drept aeronautic de la Universitatea Concordia/McGill din Canada. Despre Goran Crljen, pilot, directorul de azi al flotei liniilor aeriene iugoslave (JAT), au auzit mai multi, el este cunoscut pe toate aeroporturile lumii, iar "elita aeronautica" locala il invidiaza putin, pentru ca timp de opt ani (1987-1995) a efectuat zboruri pentru "Emirat Airlines", fiind pilotul personal al seicului Ahmed bin Rashid Maktuma din Emiratele Arabe Unite, unul dintre cei mai bogati oameni din lume. Al treilea personaj este un ministru roman al carui nume nu-l vom pomeni, deoarece aceasta a fost dorinta sa. Toti trei sunt eroii salvarii flotilei de avioane JAT in timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei din 1999, despre care se stia prea putin pana acum. "Povestea a inceput, de fapt, in prima zi de bombardamente: in noaptea de 24 spre 25 martie 1999, cand pe pista aeroportului civil Surcin (de langa Belgrad) a aterizat locotenent-colonelul Bata Kulacin cu un MIG 29 ciuruit. Nu a putut sa aterizeze pe aeroportul militar Batainita (de langa Belgrad), si a venit la Surcin" - isi incepe istorisirea Goran Crljen. "Fireste, nimanui nu i-a dat prin cap sa ceara ca MIG-ul sa fie indepartat de pe pista. Lucratorii de la JAT au acoperit avionul militar cu aripile avioanelor civile, si acel MIG VJ nr. 18-110 a supravietuit celor doua bombardamente asupra hangarului Ministerului iugoslav de Interne, declansate la inceputul lunii aprilie. A urmat briefingul NATO, de la Bruxelles, din 19 aprilie 1999, in cadrul caruia Jamie Shea (purtatorul de cuvant al Aliantei - n.n.) a aratat o inregistrare prin satelit in care se vedea clar ca lumina zilei o aripa a MIG-ului. NATO a tras atunci concluzia ca aeroportul civil Surcin este "o tinta militara legitima", deoarece ascunde un avion de lupta, iar lovirea acestui obiectiv devenea o chestiune de zile sau chiar ore. "Daca acum ne lovesc aeroportul, nu vom mai avea niciodata nici o companie aeriana, nici avioane", i-am spus raposatului director al JAT, Zika Petrovici (ucis la 26 aprilie 2000, intr-un atentat, chiar in fata vilei sale). "Si ce ne facem?", mi-a raspuns el, tot printr-o intrebare. JAT a transmis o circulara tuturor tarilor din jur, cu rugamintea de a accepta transferul flotilei pe aeroporturile acestora. Nici una nu ne-a dat un raspuns. Apoi Ministerul de Externe al Serbiei a fost cel care a transmis o circulara tarilor vecine cu aceeasi rugaminte, dupa care ne-a anuntat: "Nimeni nu vrea sa discute cu noi". Pe Don Banker, un profesor renumit din Canada, l-am cunoscut la Abu Dhabi, unde a lucrat pe un post de consilier, si asa am devenit prieteni. In a treia zi de la declansarea bombardamentelor, pe 27 martie, i-am telefonat si l-am intrebat daca zicala potrivit careia pilotii din toate statele trebuie sa fie frati si sa se ajute este valabila si in Balcani. De fapt, profesorul Banker mi-a povestit odata ca l-a ajutat pe un ministru roman, facilitandu-i fiului acestuia studiul limbilor straine la o universitate din Canada. De aceea l-am intrebat fara ocolisuri daca acel roman ii poate intoarce serviciul facandu-ne noua un serviciu. Doua ore dupa aceea discutie din 27 martie ne-a parvenit un e-mail, trimis conspirativ de la Bucuresti, prin care eram anuntati ca putem conta pe aeroportul lor. Acel e-mail, de-acum vechi de 20 de zile, reprezenta toata speranta noastra de a salva avioanele. Deci un e-mail conspirativ si solidaritatea soimarilor erau singurele lucruri pe care putea conta JAT in aprilie 1999, iar despre toate acestea stiau numai profesorul canadian si ministrul roman. Despre acest plan nu stia nimic nici Slobodan Milosevici, nici altcineva de la putere care nu avea legatura cu aeronautica. Directorul JAT, Zika Petrovici, a aprobat aceasta incercare disperata de a salva avioanele civile, iar generalul Branislav Petrovici, comandantul Apararii Antiaeriene, a promis ca va aranja ca "ai nostri" sa nu traga asupra avioanelor. Urma sa zburam pe 28 aprilie, dar, inainte de decolare, ne-a venit avertismentul de la generalul Petrovici ca nu toate unitatile au fost avertizate despre traseu". "Am convenit atunci sa amanam totul pentru 29 aprilie, la ora 14. Eu am zburat primul, cu un Boeing 727. In spatele meu s-a aflat un DC 10, apoi un alt 727, si asa mai departe. In acea zi a decolat jumatate din flota si in sapte minute a patruns in spatiul aerian romanesc. Nimeni nu a tras asupra noastra. Cand am aterizat la Bucuresti, in spatele nostru pornisera americanii cu elicopterele Apache. Nu intelegeau ce se intampla. A doua zi, la aceeasi ora, a decolat restul flotei, care, in 7 minute, a intrat in spatiul aerian al Romaniei. Astfel, 17 avioane ale JAT au ajuns la Bucuresti, spre mirarea intregului establishment politic romanesc. Dupa ce au salvat avioanele, "soimarii" de la JAT s-au intors pe aeroportul Surcin. Pana la sfarsitul bombardamentelor au ascuns si protejat cu succes MIG-ul 29 lovit in primele zile". Milosevici n-a stiut nimic "Seful de atunci al statului iugoslav, Slobodan Milosevici, nu a stiut ce facem noi cu flotila, iar ziua aceea de 29 aprilie l-a speriat de-a dreptul, se pare. Mi s-a spus ca atunci cand au pornit motoarele avioanelor noastre pe Surcin a facut o criza. L-a intrebat pe generalul Spasoje Smiljanici cine ataca. Nici acest general nu avea habar ca noi ne luam zborul spre Romania, si l-a aratat cu degetul pe generalul Petrovici. Raposatul nostru director, Zika Petrovici, nu ne-a povestit niciodata prin ce a trecut atunci". "Pe politicianul roman - specialist in domeniul aeronauticii - care ne-a asigurat logistica pentru aterizarea la Bucuresti l-am cunoscut dupa bombardamente. El nu ne-a asteptat pe aeroport, in 1999, din motive personale. Mai tarziu, la Belgrad, mi-a spus ca personal a fost "miscat" de doua lucruri: de faptul ca a fost rugat sa intervina de catre Don Banker si de faptul ca fiul sau (acum avocat in Romania) i-a spus: "Tata, daca poti, te rog ajuta-i pe sarbi". Restul a facut pe raspunderea sa. Propunerea de a fugi in Romania a venit din partea mea. Raspunderea a fost tot a mea, deoarece "legatura" mea ne astepta la Bucuresti. Nu am mai avut niciodata o zi grea precum cea din 28 aprilie 1999, cand nu am putut decola. Am venit acasa dupa geanta de voiaj si am vazut ca sotia mea s-a imbolnavit de gripa. Cand am iesit pe usa, cu geanta in mana, am vazut cum lesina in timp ce il lua in brate pe fiul nostru de un an. Eu am pornit spre aeroport, iar ea spre spital, copilul ramanand cu o cumnata. Pe pista incepusera sa soseasca si ceilalti colegi. Cei mai experimentati. Aveau figuri serioase, de inmormantare. Toti fusesera anuntati despre ce se intampla cu doar o ora mai devreme. Totul trebuia sa ramana in cel mai mare secret. Venisera ca pentru un zbor obisnuit. Cand am aterizat cu totii cu bine la Bucuresti, am inteles ca aceea a fost cea mai frumoasa zi din viata mea."
Sursa
